Sfântul Apostol Toma

Cel numit şi Geamănul a fost unul dintre cei 12 ucenici apropiaţi ai Domnului. Chiar dacă numele său a fost mereu alăturat de cuvântul „necredinciosul”, Toma va rămâne pentru creştini una dintre cele mai iubite persoane din preajma Mântuitorului.

Dacă nu voi vedea, în mâinile Lui, semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede. (Ioan 20, 25)

În persoana lui ne regăsim pe fiecare dintre noi. Îndoielii sale în faţa miracolului Învierii Domnului, îi alăturăm mirarea noastră, a celor ce nu am fost martori la cel mai de seamă eveniment din istoria umanităţii. S-a îndoit Toma şi pentru noi, s-a încredinţat tot el pentru sine şi pentru toate generaţiile următoare. Datorită lui Toma, Domnul Cel înviat a zis:

Fericiţi cei ce nu au văzut şi au crezut. (Ioan 20, 29)

Din Scriptură aflăm că Hristos, pentru a-l încredinţa pe Toma că natura umană nu a fost desfiinţată prin Înviere, Se arată după opt zile din nou Apostolilor şi îi spune lui Toma:

Adu degetul tău încoace şi vezi mâinile Mele şi adu mâna ta şi o pune în coasta Mea şi nu fii necredincios, ci credincios. (Ioan 20, 27)

Iar Toma mărturiseşte: Domnul meu şi Dumnezeul meu. Cântările liturgice ale Bisericii ne vestesc că atunci când Toma a atins coasta Mântuitorului înviat din morţi s-a atins de "osul dumnezeirii Sale". Deci, Apostolul Toma nu a mărturisit doar Învierea lui Hristos, ci şi dumnezeirea Sa.
Îndoiala lui Toma avea să fie preschimbată într-o credinţă fierbinte, pe care a căutat să o insufle tuturor celor cărora le-a propovăduit credinţa creştină. Tradiţia Bisericii spune că Apostolul Toma a ajuns cu propovăduirea sa până în India. Există până azi în această ţară o comunitate creştină care îl cinsteşte pe Apostolul Toma ca pe un părinte spiritual şi întemeietor al Bisericii de aici.
Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dăruiască necredinţa lui Toma, ca să putem mărturisi şi noi:

Domnul meu şi Dumnezeul meu (Ioan 20, 28)

Sursa aici si aici.